Descriere:
La împlinirea vârstei de 16 ani, Lisa Whelan primește un cadou care îi va schimba viața; acesta sosește într-o micuță cutie de catifea, însă cuprinde puterea unui întreg neam de vrăjitoare – strămoșii ei, de care nu aflase până atunci. Cel care o va iniția în arta vrăjitoriei este Yadiel, un demon enervant care și-a dedicat întreaga sa viață protejării familiei Lisei, chiar din vremurile în care s-au născut primele vrăjitoare Whelan, cu mii de ani în urmă. Totuși, noile puteri ale tinerei fete declanșează alte forțe, mult mai întunecate decât și-ar fi putut imagina vreodată…
Demonii ei o însoțiseră mereu. Nu ca s-o chinuie, ci mai degrabă ca să-i fie aproape. S-o țină de mână. Să-i ghideze pașii. Să o ridice atunci când simțea că se clatină.
Era ca și cum păzitorii ei ar fi fost îngeri căzuți.
Și totuși, nu avea nimic malefic. Oamenii o considerau una dintre cele mai bune și blânde persoane pe care le cunoșteau.
Poate că, la prima vedere, zăreau o scânteie din focul iadului în ochii ei, dar asta era tot.
Era cu adevărat o ființă bună. Și blândă. Dar, ca orice alt om, avea un secret. Al ei era acela că dansa cu diavolul. O făcuse mereu. Amândoi știau bine pașii și păstrau ritmul.
Până într-o zi.
RECENZIE:
Nu știam la ce să mă aștept când am început cartea, așa cum nici nu știam ce mă atrage să o citesc când am auzit prima dată de ea sau când ochii mei se tot lipeau de copertă. Și într-un fel nici acum nu știu dacă aș zice că Demoni e un roman cu o idee originală sau care m-a impresionat prin ingeniozitate și scriitură, sau e o carte ce a cuprins fix elementele poveștilor cu vrăjitoare și demoni ce-mi plac foarte mult și ne atrag pe toți ca fluturii la bec, dar care a folosit aceste elemente într-un fel propriu; întorcându-le uneori pe dos sau amestecându-le între ele și creând ceva cunoscut și totuși cu alt gust și altă înfățișare.
Pentru mine Demoni a fost cartea de duminică și m-am simțit extraordinar citind-o și bucurându-mă de fiecare capitol, devorând paginile și simțindu-mă fericită când s-a terminat. Și nu că n-aș fi vrut să mai continue, ci pentru că a fost o cursă așa de relaxantă și plină de suspans, cu niște personaje bine conturate și pline de viață, încât la sfârșit n-am avut cum să nu zâmbesc și să mă bucur c-am avut parte de această scurtă excursie. Iar dacă și voi vreți o excursie scurtă sau o plimbare mai lungă, în care să vă bată puternic inima în piept și să rămâneți fără respirație, dar fără să vă ridicați din pat sau să ieșiți din casă, atunci citiți asta. Efectul e garantat și doar după ce închideți cartea o să realizați că voi n-ați fost fizic acolo.
N-o să vorbesc despre firul narativ, căci nu vreau să dau și mai mult din casă, pe lângă descriere, însă deși nu m-a luat prin surprindere, adică am putut să văd unele lucruri înainte să se întâmple sau am avut o vagă idee încotro se îndreptă povestea, tot mi-a plăcut și a fost interesant să observ cum tot voiam să citesc mai repede. Indiferent dacă întorsăturile de situație m-au prins pe picior greșit sau nu. Plus că și personajele bine construite, dialogul, descrierile ce te fac să vezi ce ți se spune, să inspiri aerul ăla și să simți tu loviturile pe piele, și suspansul care te ia așa încet de mână și apoi, când nu te-aștepți, îți face vânt în gol, reușesc să-ți ofere o lectură delicioasă și pe atât de încărcată de emoții și râsete, pe atât de scurtă. Și cred că fiind scurtă aici constituie un plus pentru poveste și nu un minus; căci a avut fix numărul de pagini cât să te țină în priză și să te facă să te simți bine, și s-a terminat înainte să se lungească fără sens.
Dacă ar fi s-aleg un singur lucru ce mi-a plăcut din Demoni aș zice dialogul, pentru că deși mi-a plăcut suspansul și acțiunea n-a fost de ignorat, dialogul parcă a dat viață poveștii și a fost aura aia ce-a îmbrăcat tot și m-a tras iar și iar în poveste când voiam să iau o pauză. Discuțiile dintre Lisa și demoni sau dintre Lisa și alte personaje au fost ușor de urmărit și pe cât de simplist au fost scrise, pe atât de mult mi-au plăcut și mi-aș fi dorit să pot participa măcar o dată la ele. Plus ca, cine nu vrea să poată vorbi cu demonii sau măcar cu unul singur, unul mic. Se poate?
Recomand Demoni tuturor celor care vor o lectură rapidă, însă captivantă, plină și bună din toate punctele de vedere. Căci, cine spune că o carte ce se citește repede e lipsită de substanță sau nu ne rămâne în minte? Iar dacă nu mă credeți, atunci puteți foarte bine să puneți mână pe ea, citiți-o, în ritmul vostru, și apoi v-aștept să vorbim. Chiar sunt curioasă cum vi s-a părut și dacă nu v-a plăcut aștept părerea voastră și argumentele. Poate voi ați văzut ceva ce mie mi-a scăpat. Demoni nu e un roman ce m-a impresionat cumplit sau îl voi recomanda tuturor fiindcă m-a făcut să gândesc sau mi-a schimbat o idee despre ceva, ci pentru că mi-a oferit câteva ore pline de râs și suspans într-o duminică. Și de multe ori asta e mai important ca altceva.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu