miercuri, 27 decembrie 2017

RECENZIE - Un băiat numit Crăciun de Matt Haig


Descriere:

Un băiat numit Crăciun este cartea cea mai frumoasă pe care-ți poți dori s-o citești de sărbători. Are de toate: zăpadă, aventuri, magie, umor, reni, turtă dulce, elfi, spiriduși și un băiat pe nume Nikolas căruia nu-i e teamă să creadă în magie.

Frumos întrețesută printre rânduri, lecția pe care o învață Nikolas și, odată cu el, copiii de toate vârstele care citesc cartea, este că adevărată magie a Crăciunului este magia dăruirii, un dar de care ne putem bucura cu toții.

Plină de înțelepciune și umor, Un băiat numit Crăciun, este deja un clasic în devenire, o poveste neobișnuită și incitantă, scrisă de autorul de succes Matt Haig și minunat ilustrată de Chris Mould.

RECENZIE: 

Bine ați venit la recenzia zilei! Azi vom învăța cum să transformăm un cititor fericit, sau măcar unul realist, într-unul fărâmicios, care plânge, râde, țopăie și se sufocă în același timp. Avem nevoie doar de-un cititor, un loc comod, câteva ore libere și o carte; pentru carte am ales să folosim Un băiat numit Crăciun. Se iau cititorul și cartea, se așează într-un loc comod, li se oferă câteva ore împreună, se mai verifică din când în când, să vedem dacă se înțeleg și se amestecă bine, iar la final, când cititorul a dat ultima pagină, se scot cei doi și li se oferă, împreună sau separat, o îmbrățișare lungă și câteva vedre cu apă. Să rămână fragezi, să nu-și piardă forma și, desigur, să nu se dezhidrateze.

Lăsând puțin gluma la o parte, da, am citit Un băiat numit Crăciun și nu știam în ce mă bag. Am tot auzit de carte, știam că are ilustrații minunate dinainte să le văd, știam că-mi va plăcea povestea, stilul, că Nikolas va fi un prieten de nădejde și că ne vom înțelege, eram conștientă că o voi citi fără să respir sau să iau pauze. Voiam s-o devorez și s-o strâng tare, tare la piept, iar apoi să le dau prietenilor cu ea în cap, ca s-o citească, sau să le bat în ușă sau în geam *deși nu știu dacă mă pot urca, dar rezolv* până aveau să mă bage în seamă. Doar că mi-a plăcut și mai tare și nici n-ajunsesem la jumătatea poveștii, că eu deja m-apucasem să-mi cicălesc prietenii și familia să o citească. Totuși, am fost pașnică, să știți!

Un băiat numit Crăciun e considerată de mulți o carte pentru copilași și una doar pentru Crăciun, însă eu zic că poate fi citită oricând, oricum, oriunde și la orice vârstă. Mă și văd recitînd-o când afară sunt 40 de grade și mi se lipește fundul de bancă sau în timp ce mă îndop cu cozonac ca un hârciog, de Paște, băgând în mine până crap. Nu înainte de a termina cartea, desigur. Acum nu știu dacă atunci când o să am obrajii ca un harciog și mă voi chinui să respir, și-mi vor curge lacrimile, astea vor fi de la faptul că bag în mine ca un nesătul sau pentru că romanul mă amețește ca o comedie colorată și mă scutură bine, ca pe-o șosetă roșie plină cu bomboane, încercând să vadă dacă nu mai cade ceva din mine.

Spuneam că Un băiat numit Crăciun poate fi citit la orice vârstă și de oricine, și cam așa e. După ce-am terminat eu cartea m-am trezit povestindu-i fratelui meu, care m-a privit sceptic, pentru că de obicei nu mă entuziazmez așa pentr-o carte de Crăciun *știe că sunt un fel de Grinch mov, văr îndepărtat al celui verde*, apoi a răsfoit-o și a văzut că are ilustrații. A citit o pagină, două, iar apoi mai că m-a dat afară, căci voia omul să citească în liniște. După câteva ore, în timp ce eu încercam să nu mai fiu hârciog și să mănânc civilizat, l-am auzit vorbindu-i tatei de ce-a citit el. Să-l convingi pe tata să citească așa ceva e ca și cum m-ar convinge pe mine cineva acum să citesc manualele de construcție ale unei rachete. Mă, sună interesant, dar parcă nu prea... treacă meargă, hai o pagină, o ilustrație și bam! 

M-am simțit puțîn ciudat când tata a venit la mine să-mi înapoieze cartea și zâmbea de parcă îl văzuse pe Moș Crăciun, ascuns după canapea, când avea patru ani, însă în același timp părea trist. Damn, dacă știam că pot cuceri lumea doar cu o carte începeam de mult. Și la cum am văzut doi oameni diferiți țînând cartea asta în brațe, râzând, plângând și apoi vorbind despre ea, nu cred că mă voi opri. Asta până încep să citesc volumul următor și pregățiți-vă de al patrulea război mondial. 

Nu vă pot spune despre firul narativ sau despre personaje, căci aș da atâtea din casă și mi s-ar rupe sufletul. Un băiat numit Crăciun e o carte de citit, de iubit, de simțit, de zâmbit în pagini, de ținut în brațe, de terminat, și apoi de dat mai departe. Presimt că se epuizează stocul numai dacă m-apuc eu să cumpăr pentru toți cunoscuții și mătușile din neam. Plus că e atât de versatilă! O puteți citi singuri, cu un copil alături, cu trei copilași, puteți să-i citiți și pisicii, câinelui, bunicului sau vărului grinchios, poate-și revine. Merge cu cozonac, cu ceva sărat, poate mâncați paste sau sushi. E lectura perfectă la orice moment al zilei și indiferent de ce stare aveți. Și poate exagerez, dar vă rog, măcar puneți mâna pe ea și deschideți la prima pagină. Vă surâde? Eu sper că da.

Un băiat numit Crăciun nu e o carte despre Crăciun și nu e una fericită sau tristă; ci e o bucată de suflet pusă în cuvinte care-ți spune despre: greutăți, sacrificiu, râsete, lacrimi, agonie, ambiție, furie, speranță, mâncare, peisaje minunate, frig, căldură în suflet, îmbrățișări, creaturi, prieteni, familie etc. E ceva de simțit, de trăit, de asimilat și imposibil de uitat.

Recomand din tot sufletul și dacă nu vă place cozonacul puteți să fiți harciogi și cu altceva. Doar citiți cartea! 

P.S.: dacă nu vă plac hârciogii puteți fi și altceva.

0 comentarii: