sâmbătă, 8 aprilie 2017

RECENZIE - Dumplin’ de Julie Murphy



Descriere:


Willowdean Dickson (Will), autoproclamată grăsuță și poreclită „Gogoșica” de către mama ei, fostă regină a frumuseții, s-a simțit întotdeauna foarte bine în pielea ei. Crede cu tărie că nu trebuie să-ți câștigi dreptul de a purta un costum de baie. Criteriul este simplu. Ai un corp? Pune pe tine un costum de baie. Cea mai bună prietenă a ei, Ellen, i-a fost mereu alături și totul a mers bine… până când a început să lucreze la Harpy’s. Acolo, Will, face cunoștință cu domnul „Școală particulară” Bo, un băiat foarte sexy. Pe Will nu o surprinde faptul că se simte atrasă de Bo, însă este uluită atunci când își dă seama că și el o place.

În loc să-și îmbunătățească nivelul de încredere în sine datorită relației cu Bo, Will începe să se simtă din ce în ce mai nesigură. Așadar, încearcă să și-o recapete făcând cel mai îngrozitor lucru pe care și l-ar fi putut imagina: se înscrie la concursul de frumusețe Miss Clover City, alături de alte câteva candidate cu puține șanse de reușită, pentru a arăta lumii că și ea merită să fie acolo, la fel de mult ca oricare altă slăbănoagă. Pe parcursul acestei aventuri, Will reușește să șocheze tot orașul, dar poate cel mai mult pe ea însăși.

RECENZIE:

Oh Will... în sfârşit am şi eu timp să stau şi să scriu această recenzie, căci cartea am citit-o acum cel puţin două luni, dacă nu chiar la finalul lui 2016. Şi totuşi, mi-a rămas proaspătă şi prezentă în minte ca şi cum aş fi citit-o acum câteva zile, ceea ce cred că spune ceva despre roman în sine şi despre personaje. 

Sincer am citit cartea mai mult din curiozitate, pentru că după ce-am văzut coperta şi-am citit descrierea m-am gândit chiar cât de bună poate fi. Adică promitea o poveste amuzantă şi-n acelaşi timp cu un mesaj puternic, trebuia să aibă personaje diverse şi complexe, care în ciuda aspectului lor fizic sau al altor probleme erau sigure pe ele, personaje ironice şi care nu se dau bătute, trebuia să prezinte diferite familii şi dinamica din cadrul lor, şi să mai vorbească şi despre prietenie, iubire şi relaţiile cu băieţii. Destul de mult, nu-i aşa? Asta mi-am zis şi eu. Plus că toată lumea vorbea de Dumplin şi de personalitatea ei, de cât de încrezătoare este şi pare să fie, iar cum apoi brusc, când îşi dă seama că Bo o place şi el, îi cade tot decorul, vorba aia. Iar asta, în afară de tot ce promitea cartea m-a făcut şi mai curioasă. 

Aşa că am citit-o, având involuntar în minte toate acele aşteptări, şi pot să spun că Dumplin' nu m-a dezamăgit. N-am să vă povestesc în detaliu ce se întâmplă, căci deja descrierea dă destule din casă, însă ce a făcut povestea să-mi placă aşa de mult şi m-a făcut să m-ataşez de personaje sunt scriitura şi toate acele mici detalii şi replici, felul în care întâmplări cărora nu le dăm prea mare atenţie ajung să-nsemne aşa mult sau cum tocmai ele, comparativ cu alte chestii mai mari şi mai "importante", au un impact mai mare asupra noastră. Iar Will vede asta pe propria piele când Bo îi spune că şi el o place şi, deşi îşi dorea să aibă o relaţie cu el, această confesiune o dă peste cap şi o face să-şi pună întrebari. 

Căci, deşi ea nu e deranjată de felul cum arată şi e încrezătoare, atunci când stă alături de Bo şi se gândeşte că oamenii o să-i vadă împreună, toată acea atitudine pozitivă se evaporă şi e total cuprinsă de nesiguranţă, de frică, şi acestea doar adaugă la felul cum mama ei o tratează, la faptul că cineva important din viaţa ei tocmai nu mai e acolo, la faptul că nu prea ştie ce-şi doreşte să facă în viitor cu viaţa ei. Şi asta e pentru că deşi Will e drăguţă şi ştie că lumea o place mai mult pentru personalitatea ei, Bo e omul care are şi un caracter plăcut şi arată şi bine. Iar când ei vor fi împreună, sau dacă vor fi, oamenii vor vedea şi mai bine cât e ea de diferită şi se vor întreba de ce un băiat ca el, care poate avea orice altă fată, a ales-o tocmai pe ea. Deoarece, şi asta o să vedeţi dacă citiţi romanul, lumea o place pe Will atunci când alţii vorbesc de ea sau aud de ea, dar când e prin preajmă sau vorbeşte cu ei... parcă nu mai e aşa atrăgătoare. 

Iar acest lucru cred că e cel mai bine ilustrat în relaţia lui Will cu mama ei, o femeie frumoasă şi care se menţine în formă la vârsta ei, se îmbracă bine şi are grijă de ea. Ea şi Will sunt foarte diferite şi nu doar din punct de vedere fizic, dar şi după cum analizează oamenii sau îi cataloghează. Pentru fosta regină a frumuseţii e mai important aspectul fizic şi nu o minte strălucitoare sau dacă ai vreun talent, poate eşti bun la vreun instrument sau la vreun sport, şi normal că ţinta ei continuă este propria fiică. Dacă aţi citit cartea sau o veţi citi, aţi văzut sau veţi vedea, că mama lui Dumplin o critică mereu şi o ceartă că de ce nu mănâncă sănătos, de ce nu face sport, de ce-i aşa grasă, de ce-i place să fie aşa, ce-o să zică lumea când o vede aşa, şi mai ales este mereu extrem de enervată de faptul că oamenii din oraş o văd pe ea (regina frumuseţii, suplă, îmbrăcată bine şi îngrijită) cu fiica ei, care e plinuţă, nu-i pasă ce mănâncă neapărat şi preferă hainele comode şi nu cele care-ţi taie respiraţia, dar sunt chic.

Aşa că Will, pe lângă criticii zilnici din oraş şi de la şcoală o are şi pe mama ei; care sincer face cât toţi. Şi într-un fel îi înţeleg atitudinea, pentru că o persoană importantă din viaţa ei şi a lui Will s-a stins din viaţă în urmă unor probleme de sănătate, şi mulţi cred c-a fost pentru că avea probleme cu greutatea. Însă, în acelaşi timp, mi se pare enervant şi exagerat ca ea să-ncerce să-i controleze lui Will stilul de viaţă, ce mănâncă, cum, cât şi unde şi cu ce se îmbracă. Iar când află că fiica ei s-a înscris la concursul de frumuseţe... să zicem că prin cine ştie ce miracol casa lor a rămas în picioare. 

M-a deranjat şi nu m-a deranjat mama lui Dumplin, pentru că până la urmă ideile ei nu ţin doar de ficţiune şi câţi oameni din realitate nu-şi bagă nasul şi nu-şi dau cu părerea, fără să fie treaba lor sau fără să aibă dreptate. Doar pentru că ei sunt perfecţi sau se cred perfecţi, mai sănătoşi, mai frumoşi, mai isteţi etc. Iar Willowdean e fix opusul ei şi discuţiile lor din roman sunt delicioase, extrem de bine scrise şi cred că ne fac să ne gândim la anumite chestii, la cum aparenţele contează aşa mult pentru alţii, dacă noi sau ei avem dreptate, dacă adevărul e undeva la mijloc sau dacă de la început amândoi ne uităm greşit la situaţie.

Dumplin' nu e un roman fericit sau unul trist, cu personaje bune sau rele, nu există eroi şi antagonişti, ci e o bucată de viaţă. Cu un plot destul de simplu, dar care crează o mulţime de probleme şi ridică multe întrebări, atât pentru personaje cât şi pentru cititor, cu momente amuzante, unele triste, altele în care simţi că orice speranţă s-a evaporat, iar apoi clipele alea când revine şi îţi umple tot corpul, Dumplin' e ceva ce cred că merită citit indiferent de ce lecturezi de obicei. Deoarece e despre oameni ce ştiu ce vor, sunt încrezători şi-şi cunosc limitele, dar apoi ajung într-o situaţie şi trebuie să se uite într-un alt mod în oglindă (cea de pe perete sau cea din mintea lor). E despre familie şi cum unele familii îşi sprijină copiii şi îi iubesc, le oferă tot ce au şi sunt acolo cu totul pentru ei, indiferent că sunt slabi, graşi, înalţi, nu atât de deştepţi, sunt gay sau bi etc, dar şi cum altele, sau o parte din ele, îi resping, le e ruşine cu ei, îi tratează urât şi îi abuzează fizic şi/sau verbal. Dumplin' e şi despre relaţiile de prietenie ce salvează un om atunci când e la capătul puterilor, când după o viaţă în care toţi l-au judecat şi l-au respins, l-au făcut să se simtă diferit şi că nu merită să trăiască, găseşte pe cineva sau câţiva ce îi spun că va fi bine, că e frumos şi special aşa cum e şi că îl vor ajuta să ajungă acolo unde îşi doreşte. 

Cred că fiecare din noi a fost cel puţin o dată judecat, criticat sau jignit pentru că se îmbrăca diferit, asculta alt gen de muzică, avea hobby-uri "ciudate", avea altă orientare sexuală, era mai înalt/scund, mai gras sau mai slab, nu avea părul drept sau nu era atletic, nu întorcea priviri sau nu cucerea nu ştiu câte fete. Şi poate că aceste critici sau remarci nu veneau doar din partea colegilor, rudelor îndepărtate sau oamenilor de pe stradă... şi toţi ştim ce bine ne simţeam în momentul ăla, când după ce că noi eram deja cel mai mare critic al nostru şi ne îngrijoram de cum ne vedeau ceilalţi, mai ziceau şi ei ceva. Şi pentru toate acestea, şi multe altele ce nu le-am spus, căci deja recenzia e enormă (ca de fiecare dată. Ştiu, nu sunteţi surprinşi) consider că Dumplin' e un roman ce merită citit. 

Nu pentru a ne aminti cât de neoameni sunt unii, ci pentru că sunt atâtea personaje puternice care luptă şi vor să arate că şi ele pot, şi ele merită şi că poate sunt mult mai bune decât ceilalţi. Pentru prietenii ce apar de nicăieri şi te sprijină, pentru acei părinţi care fac orice pentru copiii lor şi care se iau la ceartă cu tot oraşul, căci "nimeni nu vorbeşte aşa cu copilu' meu!", pentru oamenii ce văd dincolo de aparenţe şi rămân alături de tine indiferent de situaţie şi de zilele noastre mai bune sau mai proaste. Dar recomand cartea şi pentru umor, pentru mâncarea delicioasă, pentru povestea de iubire ce n-a fost clişeică, pentru scriitura ce te prinde de la primul paragraf, pentru cum unele personaje se mai schimbă şi nu rămân aşa nesuferite şi pentru oameni în general. Dumplin' e o carte simplistă, uşor de citit, are o copertă frumoasă, personaje cât de diverse vrei, emoţii, o să râzi şi o să plângi (sau doar una din ele) şi eu zic că toţi ar trebui să o citim. Iar apoi să o dăm mai departe.

1 comentarii:

maria ancuta spunea...

singura carte pe care nu am citit-o de la editura Epica, dar imi doresc foarte mult sa o citesc in viitorul apropiat