miercuri, 30 octombrie 2013

Noutati la RAO


Va invitam intr-o calatorie incredibila catre cele mai frumoase locuri de pe Pamant. Trecand prin fiecare continent si ocean al planetei, 1001 de minuni ale naturii de vazut intr-o viata este un compendiu de locuri si peisaje care va vor oferi toate o experienta unica in viata. Pregatiti-va sufleteste pentru a descoperi 1001 dintre creatiile cele mai spectaculoase si impresionante ale Mamei Natura, multe dintre ele regiuni protejate de UNESCO pentru generatiile viitoare. Aflati despre vulcanii din Caraibe si mlastinile izolate din Spania, descoperiti recifurile delicate si fragile ale Australiei sau maiestuoasele arhipelaguri ale Scandinaviei. Doldora de informatii si detalii despre specii aflate in pericol de disparitie ori regiuni protejate, acest ghid complet si cuprinzator va ofera o imagine de ansamblu perfecta cu privire la resursele actuale ale Terrei.

~~~~~~~~~~~~


Autorii şi-au propus să adune într-un singur volum informaţii relevante despre viaţa şi cariera militară a celor care în armata noastră au deţinut cel mai înalt grad, care s-a acordat şi se acordă şi astăzi numai pentru activitate pe timp de război. Luminile şi umbrele acestor personalităţi politice şi militare care, în perioade diferite, şi-au unit destinul cu cel al instituţiei militare subliniază de fapt cât de importantă este în istoria naţiunii române instituţia care i-a asigurat perenitatea şi căreia îi dedicăm această carte: Armata Română. General-locotenent prof. univ. Teodor Frunzeti  "Demnitatea, rangul şi gradul militar de mareşal sunt o realitate a istoriei universale şi naţionale, cu o vechime de aproape un mileniu, cu aspecte comune şi specifice, apărute din necesitatea de a diferenţia oamenii aflaţi în funcţii de răspundere, de a-i aduce în atenţia opiniei publice şi de a-i evidenţia prin însemnele atribuite." (citat din carte)  "Jurământul meu, ca şi jurământul ostaşilor noştri, ne leagă pe viaţă. În tot cursul istoriei noastre, Coroana şi Armata au stat alături pentru a câştiga României lucrurile care nu i se pot lua: independenţa, suveranitatea şi demnitatea. Istoria Mareşalilor României, dintre care doi sunt înaintaşii mei, este istoria celor care au pus fiinţa naţiunii mai presus de sine." Regele Mihai

~~~~~~~~~~~~~

ABSENTII de Augustin Buzura "Augustin Buzura nu apare, irumpe în romanul românesc contemporan ca un combatant de forţă. Primul sau roman, "Absenţii", publicat în 1970, produce panică în rândul autoritaţilor vremii ca o neverosimilă explozie de libertate în chiar fortificaţiile fostului regim totalitar. O altă explozie îi răspunde - de popularitate -, de îndată ce cartea ajunge la cititori. La nici un an însă de la turbulenta ei apariţie, în România ceauşistă începe minirevoluţia culturală. Cartea este interzisă, retrasă din librării, sustrasă din bibliotecile publice, topită. De ce era atât de periculoasă? De ce trebuia să fie astfel pedepsită? Si de ce, mai ales, este ea la fel de convingătoare şi de necesară? Pentru că autorul irita Puterea transmiţându-le semenilor săi adevăruri - oriunde încă valabile! - despre drepturile lor fundamentale. Îi îndemna să se trezească, să nu treacă prin viaţă absenţi, să nu se lase pradă morţii psihice, să nu le fie frică. Demnitatea se cucereste, îşi îmbărbătează el cititorii. Si se păstrează prin voinţă, cu puterea gândului şi a cuvântului în toate vremurile, împotriva oricărei ideologii şi în orice regim politic!  Augustin Buzura a debutat cu "Absenţii" ca un mare romancier. Avea la debut doar 31 de ani, dar cunoştea atunci, mai bine, poate, decâ mulţi prozatori de azi, de la noi şi de aiurea, secretele romanului modern. Acum, dupa 43 de ani, cu "Absenţii" în această nouă ediţie el ne face o  mărturisire despre sine, involuntară: anume ca înţelepciunea şi talentul unui scriitor adevarat sunt mai puternice decât timpurile. Mai durabile, oricum, decât dictaturile." Angela Martin

~~~~~~~~~~



Două romane celebre conţine această carte, alături de o serie de mici bijuterii narative, numite povestiri, toate ale unui autor care i-a fermecat până şi pe sfincşii care acordă premiul Nobel... "Străinul" descrie o crimă şi goliciunea omului în faţa unei situaţii absurde. "Ciuma" - o parabolă perfectă, complexă, a solidarătăţii umane în faţa nenorocirii. "Căderea" - un monolog absurd al unui individ care trăieşte fără speranţă. "Exilul şi împărăţia" - un univers în care graniţa dintre ficţiune şi realitate nu e vizibilă, ceea ce face cu atât mai atrăgătoare lectura..



~~~~~~~~~~




"Băieţii" este considerată de critică ultima operă majoră scrisă de Montherlant. O carte despre o legătură pasională dintre doi băieţi în vârstă de 16 şi 14 ani dintr-o şcoală din Franţa anului 1912. Scrisă în 1969, povestea se desfăşoară în Franţa, în 1912, şi reflectă societatea acelei epoci. Alban, în vârstă de 16 ani, se mută la o şcoală nouă. Aici descoperă o cultură, oficial încurajată de profesori, prin care băieţii au legături foarte apropiate. Perechea lui Alban este Serge, în vârstă de doar 14 ani. Cei doi se simt puternic atraşi unul de altul şi se îndrăgostesc.

~~~~~~~~~~~~~~~~~




Una dintre capodoperele literaturii universale, "Divina Comedie", a exercitat o puternică influenţă asupra culturii, artei şi literaturii întregii lumi. "Infernul", prima parte a acestei trilogii, reprezintă călătoria lui Dante prin cele nouă cercuri ale iadului. El îşi începe peregrinarea în jurul anului 1307, iar ghid pe acest drum presărat de primejdii îi este idolul său, poetul roman Virgiliu, care îl conduce spre poarta infernului. Pe parcursul călătoriei sale, Dante va întâlni numeroase personalităţi, filosofi sau figuri mitice ale Antichităţii, dar şi oameni care au trăit în vremea sa. Acest din urmă amestec de locuri imaginare şi experienţe concrete reprezintă unul dintre marile talente ale poetului, care descrie cu multă forţă şi realism toate aceste personaje celebre.  

~~~~~~~~~~~~




"Anii petrecuţi în exil, critica vehementă la adresa lui Stalin, soarta celor patru copii ai săi, precum şi moartea sa merită toată atenţia noastră. Harţuit, ameninţat, aproape lipsit de apărare, Troţki a căpătat o imagine mult mai umană pe măsură ce atât liderii politici sovietici, cât şi cei occidentali îl priveau cu dispreţ. Odată răsturnat de la putere, Troţki nu a mai reprezentat o ameninţare la adresa lui Stalin, aşa cum credeau şi Kremlinul şi discipolii săi. Însă el a refuzat să se dezică de revoluţia care la început l-a trădat, apoi l-a distrus de-a dreptul. Nu putea să se dezică de sine." Joshua Rubestein  "Joshua Rubenstein a creat o carte inteligentă, o biografie documentată a unuia dintre cei mai fascinanţi intelectuali şi politicieni ai secolului trecut, un personaj de o inteligenţă impresionantă, şi în acelasi timp marcat de o incredibilă rigiditate." Steven J. Zipperstein

~~~~~~~~~~~



Intr-o după-amiază caldă de mai, un necunoscut a bătut la uşa casei lui Pietro şi a lui Astrid, doi ţesători cu o viaţă modestă. Musafirul neaşteptat se numea Durante, avea puţine bagaje, dar un trecut misterios, părea lipsit de simţul proprietăţii şi incapabil să mintă. Astrid este fascinată de farmecul lui, ca mai toate femeile care l-au întâlnit, Pietro, dimpotrivă, îl priveşte cu iritare şi reticenţă, ca mai toţi bărbaţii. Romanul este scris din perspectiva părtinitoare a lui Pietro, alte voci răzbat însă printre rânduri. Acţiunea te prinde în mreaja ei, iar stilul neconvenţional te invită să iei poziţie.  

0 comentarii: