duminică, 4 august 2013

Sub aceeasi stea de John Green



Isi vor aminti oamenii de mine? Ce sens are viata mea? Ce vreau sa las in urma?
Desi un medicament miraculos i-a prelungit viata, Hazel Grace Lancaster, in varsta de 16 ani, are impresia ca de cand se stie a fost „in faza terminala“.
Insa atunci cand fermecatorul Augustus Waters, suferind si el de aceeasi boala cumplita, apare la intalnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisa.
Spirite inrudite, impartind acelasi farmec si acelasi simt al umorului, Hazel si Gus incep o cursa contra cronometru in care invata ce inseamna sa iubesti.





Parere: Am vrut sa citesc cartea asta de cand a aparut in afara si cu cat  o citeau mai multi si apareau pareri bune o voiam si mai mult. Cand a aparut la noi n-am putut decat sa ma bucur ca vor avea ocazia sa o citeasca si altii si sa se bucure de poveste, chiar daca nici eu n-o citisem. In mod straniu il consideram pe John Green unul din scriitorii mei preferati fara sa-l fi citit, imi plac cartile lui fara sa le fi citit. 

De cand am primit cartea, am pus-o pe birou si in fiecare zi ma uitam la ea. As fi citit-o din prima secunda, dar in acelasi timp mi-era teama. Si nu c-ar fi fost proasta, pentru ca stiam ca e buna, dar am un fel de trac fata de cartile de care aud doar pareri bune. Iar despre TFIOS am auzit tone de pareri bune, iubeam cartea asta fara s-o fi citit. Iar acum o iubesc la fel de mult. 

Sincer nu-i o carte pe care s-o rezum, sa ma leg de ea, sa zic ce nu mi-a placut sau ce-a fost in plus. Pentru ca ea in sine e un amalgam de sentimente, de zambete, de vise, de cioburi, de iubire, de durere si de tipete si pe astea nu poti sa le critici si nici sa le diseci. Poti doar sa le simti, sa vrei sa razi si sa zambesti cu Augustus, Isaac si Hazel, sa te enervezi sau sa plangi. Stiam ca la cartea asta se plange, dar fiind eu mai insensibila ma gandeam ca n-o s-o patesc. Gresit! La un moment dat mi-au dat lacrimile si-am plans de parca intreg universul mi-ar fi ars in fata ochilor. Ca la cateva pagini dupa sa rad cu lacrimi. E o carte ce te da peste cap. 

Ce-i suprinzator la cartea asta e ca desi stiam descrierea pe de rost, replici din ea, personajele, ce vieti au, tot m-am cufundat in poveste, am trait-o, am vrut ca vietile lor sa se schimbe, sa fie mai bine, sa se intample naibii ceva si sa fie alt final. Dar nu se poate. Viata nu face cum vrem noi. E o carte pe care s-o strangi la piept si sa nu-i mai dai drumul. Pentru ca bate ca o inima. Si nu poti sa te lipsesti de ea. Sa ai doua inimi - una mai plina de emotii ca alta.


5/5

4 comentarii:

Ale Criss spunea...

Am citit cartea inainte sa apara la noi si mi-a placut la nebunie. A fost o carte extraordinara

Adina spunea...

Am tot auzit vorbindu-se de aceasta carte. Cred c-o s-o citesc curand !

BrainBuzz spunea...

Cartea asta a lasat niste urme serioase in sufletul meu.
Am plans trei zile si nici acum nu pot sa cred cat de cruda a fost aceasta lectura si cat de mult mi-a placut.
Presupun ca a fost genul de carte de care o sa imi amintesc mereu si care are un loc special pe raftul meu.

Andreea Ilie spunea...

Ai dreptate, n-ai cum sa spui ceva despre cartea asta, pur si simplu, o traiesti. E greu sa gasesti cuvinte pentru a exprima tot ceea ce ne-a transmis.